Efectul nocebo, opusul lui placebo si efectele lor nebanuite

Want create site? Find Free WordPress Themes and plugins.

Majoritatea oamenilor a auzit de efectul placebo sau poate chiar l-au testat

totuşi, puţini ştiu în ce constă exact opusul lui, nocebo.


Este incredibil cât de mult poate fi influenţat subconştientul nostru de forţa sugestiei ! Si intrucât mintea subconştientã este cea care controleazã corpul nostru şi intreaga viaţă, prin intermediul sugestiei putem avea parte de o mulţime de intâmplări – unele plăcute, altele extrem de neplăcute.


Efectul placebo

Multă lume a auzit de efectul placebo. In cadrul unui experiment medical, ţi se admnistrază un medicament despre care ţi se spune că este foarte eficient – de pildă cu pansament gastric. Din 100 de voluntari pe care se testează medicamentul, aproximativ 50 constată intr-adevăr că au scăpat de durerea de stomac. Dar – surpriză !Aşa-zisul medicament este de fapt o bobiţă de zahãr acoperitã de un inveliş albastru. El nu conţine nimic altceva decât zahãr. Si atunci, ce anume i-a vindecat pe cei 50 de voluntari?

Un exemplu, care ma face mereu sa rad este cel dat de un coleg, care ii dadea bunicii sale, de fiecare data cand aceasta se plangea de durere de cap, o pastila de Tic-Tac.  Inainte ii spusese ca acest medicament este adus tocmai din Anglia si are doar cateva, insa ii mai cumpara cand merge din nou! Bunica, bineinteles, ii amintea de fiecarea data cand pleca in delegatie sa nu uite sa ii cumpere pastilele minune, pentru durerea ei de cap! 

Forţa sugestiei

Li s-a spus că se vor face bine, au fost convinşi că se vor face bine şi s-au făcut bine.

In fapt, subconştientul lor a fost convins de eficienţa medicamentului şi a dat organismului comenzile necesare pentru a se face bine. Tot ceea ce mintea noastră crede, poate realiza.


Efectul nocebo

Mult mai puţini au auzit de efectul nocebo. In cadrul unui experiment similar, ţi se administrează o pastilă despre care eşti avertizat că iţi va face rău – de pildă colica abdominala, dureri colicative. De data aceasta, numărul celor ce se plâng de dureri la stomac este insă de 90% !Evident era aceeaşi pastilã inofensivă cu zahăr. Primul caz recunoscut de medicină în care efectul nocebo a dus la decesul unui pacient a avut loc în 1973. Doctorul Clifton Meador a diagnosticat un pacient cu cancer de ficat în stare terminală şi l-a informat pe acesta că mai are doar câteva luni de trăit.

Prognoza doctorului s-a adeverit câteva luni mai târziu, când bărbatul tratat a decedat. În timpul autopsiei, însă, medicul s-a confruntat cu o surpriză: tumoarea era una mică, iar cancerul nu intrase în metastază. Se presupune că, cel mai probabil diagnosticul doctorului este cel care l-a omorât pe pacient.


IMPORTANT : Se constatã cã forţa sugestiei negative este mult mai mare decât a sugestiei pozitive (90% față de 50%). Aceasta concluzie a fost verificată în mai experimente, cu rezultate similare. Lucrul acesta trebuie să ne dea de gândit. Suntem expuşi zilnic, oră de oră, unei adevărate avalanşe de mesaje negative , in primul rând prin presă .Inundaţii, cutremure, avioane prăbuşite, crime, violuri, preţuri care cresc,bârfe răutăcioase ale colegilor, accidente de maşină etc.


Aceste mesaje cu puternică valoare emoţională lucrează fără să ne dăm seama asupra subconştientului nostru.
Iar rezultatul este că ne merge prost fără să ştim de ce. Suntem deprimaţi, ne pierdem increderea intr-o viaţă mai bună, ne aşteptăm să ni se intâmple ce e mai rău. Si, de obicei, la ce te aştepţi, aşa se intămplă.
Dăm vina pe ursită, pe destin, pe guvern , pe socri , pe colegi , fără să observăm că, de fapt răul l-am provocat inconstient, noi însine.Că l-am lăsat să pătrundă in mintea noastră ori de câte ori a vrut, fără să realizăm că trăim in casă cu un duşman.


Actionati!


Incepând de astăzi inchideţi uşile pentru aceşti musafiri periculoşi.Evitaţi să mai urmăriţi jurnalele cu ştiri negative.Schimbaţi postul pe altceva. In fond aveţi 40-100 de canale prin firma de cablu. Urmăriţi emisiunile educative şi cele care să vă refacă starea optimistă, precum muzica, divertisment sau cititi o carte, iesiti la o plimbare, etc. 


Evitaţi persoanele negative, cele care va santajeaza emotional, permanent se vaietă , critică şi condamnă. 


Dacă aşa sunt colegii de serviciu sau, mai rău, şeful dumneavoastră, gândiţi-vă foarte  serios să vă căutaţi un alt loc de muncă. 
Altfel, rămânând alături de ei, riscaţi să vă condamnaţi la o viaţă de eşec şi frustrare si poate, sa va îmbolnaviti cu adevarat.
Asociaţi-vă cu persoane pozitive, optimiste, orientate spre succes. Dacă vreţi sã aveţi o viaţã de succes, trebuie sã staţi cãt mai mult in preajma unor oameni de succes.Invăţaţi de la ei, gândiţi ca ei, acţionaţi ca ei.Pe scurt, folosiţi la maximum forţa sugestiei pozitive şi reduceţi la minim forţa sugestiei negative..


Vă sugerez un mic exerciţiu pe care să-l faceţi zilnic:

Timp de două săptămâni

1) – nu vă mai plângeţi de nimic, nici in sinea dumneavoastră, nici faţă de alţii

2) – nu mai urmăriţi  jurnalele de ştiri la TV

3) – nu ascultaţi văicărelile celor din preajmă, cereţi-le să schimbe subiectul.

Dacă aveţi răbdarea să faceţi acest exerciţiu, veţi observa că perspectiva asupra vieţii vi se va schimba.

Ps: Daca aveti si voi o poveste asemanatoare, nu uitati sa lasati un comentariu cu aceasta!! 

Articol preluat partial

Did you find apk for android? You can find new Free Android Games and apps.
Leave a reply